luni, 30 decembrie 2019

Cum ne îmbrăcăm frumos de Revelion la prețuri decente.. (+ film fain)


Cred că toate femeile, indiferent de vârstă, vor să arate bine în serile speciale cum este de exemplu seara de Revelion. În funcție de forma corpului, de gusturi dar și de buget, putem alege ceva care să ne avantajeze.

Una dintre caracteristicile deloc de neglijat ale unei rochii pe care o purtăm într-o astfel de seară este să fie comodă, adică să ne simțim bine în ea. Deoarece, dacă e în trend, dar ne incomodează pe ici pe colo, ne va strica seara și nu vom putea gusta din bucuria întâlnirii cu rudele sau prietenii. Concret: propun să nu-ți iei rochii cu o mărime mai mică sau care să-ți vină prea fix.

De asemenea, doamna designer Ava Precup ne sfătuiește într-un articol: "Dacă fluctuează greutatea, să aibă grijă să își schimbe sutienele și desuurile. Pentru că, dacă au mărimea care trebuie, se schimbă vizual atât de mult dacă pe dedesubt ai ce trebuie. La noi e greu să primești sfaturi personalizate pentru alegerea lenjeriei în magazine, dar online sunt bloguri de unde pot afla lucruri prețioase".

Sinceră să fiu, mie mi-a fost suficient să-mi iau dimensiunie corect cu centimetrul și să le compar cu cele din tabelul de măsuri aflat pe pagina oricărui sutien (click pe Bra helper) și niciodată n-am dat greș cu lenjeria de la Astratex - uite ce modele faine au AICI-link.

Totuși, poate că cel mai important lucru de care să ținem cont este cel despre care vorbește desiner-ul Ava Precup: "Când îți cumperi haine, haina trebuie să fie frumoasă, să fie de calitate, dar să nu atragă privirea mai mult decât tine. Tu să porți haina, nu haina să te poarte pe tine", iar eleganța nu se măsoară în centimetrii de pe șolduri 😁.

Chiar dacă e prea târziu pentru o comandă online, îți las niște link-uri ale unor site-uri care au prețuri cuminți și propmoții aproape tot anul - drept pentru care eu le vizitez și comand destul de des:

DyFashion - rochii foarte frumoaseeee la prețuri foarte faine - AICI-link.

B-mall (haine de firmă) - reduceri AICI-Llink.

Mycloset - când sunt reduceri e ok - AICI-link.

Iar când vine vorba despre înclțăminte, deschid pagina celor de la Modlet și verific reducerile.. la piele naturală 😁 pe pagina DePurtat AICI-link.

Iată și un top 50 de minunății de purtat de Revelion sau la evenimente speciale...


Iată și filmul promis în titlu.. Este unul care m-a topit cu bunătatea și candoarea pe care mi le-a dăruit. De aceea îl dau mai departe. Se numește "Unde crește speranța" și îl poți viziona mai jos, sper să vă placă, vizionare plăcută..



Și pentru că este finalul acestui an, îți doresc ca Noul An să-ți aducă multă sănătate, stare de bine și tot ce îți dorești!
💗😘

miercuri, 24 mai 2017

Cum se poartă cu stil pantalonii de piele + Pantaloni din piele naturală "Broadway"



Pantaloni din piele naturală BROADWAY cu o croială aproape clasică, talie înaltă, ușor evazați. Se așează foarte frumos pe corp datorită pielii de calitate superioară, motiv pentru care sunt și foarte confortabili. Are găici pentru a fi purtați cu curea. *Nu are buzunare.


Material: piele naturală, căptușeală de poliester.
Marime : XL - adică: talia=92cm, șolduri= 112cm, lungime=106cm, circumferință genunchi 2x24cm, circumferință jos=2x27cm.
Stare: NOI
Preț: 199 lei

În ultima foto este Regina Letizia a Spaniei 😁

sâmbătă, 22 aprilie 2017

Video tutorial: machiaj în genul anilor '40


Mărturisesc că mi-e greu să cred că a existat sau va exista vreo perioadă în istorie în care eleganța femeilor să o depășească pe cea dintre anii 1940 - 1960... Mi-ar fi plăcut să trăiesc atunci..

Cu speranța că mai sunt femei care adoră stilul, m-am gândit să dau mai departe astăzi un video tutorial care sper să inspire și să aducă în prezent eleganța anilor 40..😍


Dacă ți-a plăcut, te mai aștept pe-aici,
zile senine îți doresc..😍

marți, 21 februarie 2017

Cum să ai haine/încățăminte/accesorii de firmă cu 80% REDUCERE


Mărturisesc că sunt pasionată de calitate în toate ariile vieții. Bineînțeles, și când vine vorba despre îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii.
Orice s-ar spune, calitate la prețuri mici nu se găsește, așa că, dacă ne-o dorim, suntem nevoite să mai facem din când în când câte o investiție.
Perioada reducerilor ne oferă posibilitatea să obținem calitate la prețul cel mai mic, astfel încât mă grăbesc să dau mai departe reducerile consistente pe care le-am găsit zilele astea pe un site tare drag mie Mycloset.ro
***






Mi-a plăcut foarte mult rochia de la Calvin Klein din imagine care este redusă de la prețul inițial de 1200 lei la doar 299 lei - poate fi comandată online AICI-link.






De aceeași reducere excelentă 1200 -> 299 lei beneficiază și rochia cu motive florale și culorile curcubeului - de la Maggy London (imaginea de mai jos) - poate fi comandată online de AICI-link.







Bluzița de mătase naturală cu broderie fină de la Nicole Miller este redusă de la 2100 lei la 599 lei - poate fi comandată AICI-link. Poate părea mult...dar e ceea ce eu numesc "PIESĂ" 😁


La capitolul cizme m-a uimit reducerea unui model de la RSVP din piele naturală (!) cu fermoarul la spate și o porțiune din material elastic pe părți care permite să fie purtate ȘI de persoanele cu picioare mai plinuțe. Reducerea este de la 1230 lei la doar 243 lei - chiar nu am văzut cizme înalte din piele naturală la acest preț nicăieri. Pot fi comandate online de AICI-link.



Deoarece sunt fan al încălțămintei din piele întoarsă, mi-au plăcut foarte mult cizmele elegante de la Nine West Jacobe cu o împletitură în față și fermoar la spate - reduse de la 1610 lei la doar 360 lei pe negru și 875 pe grena. Sunt filmate în acest clip și pot fi comandate online AICI-link. O minunăție... pe bune 👯
Pantofii de la Nine West Garrie nu cred că au nevoie de prezentare.. 😁 fiind de o finețe care se vede cu ochiul liber :)), aceștia fiind reduși de la 1200 lei la doar 315 lei. Modelul și calitatea pielii sfidează toate prostioarele de pantofi din diverse materiale care există pe piață. Pot fi comandați online AICI-link (există disponibile aproape toate mărimile plus că sunt și pe negru).



O poșetă încăpătoare din piele naturală de la Cole Haan Benson mi-a furat inima de-a dreptul :)) probabil pentru că îmi place simplitatea și doresc să-mi încapă toate cele în ea :)). Are 3 compartimente mari și 2 mici. Este redusă de la 2350 lei la 926 lei și poate fi comandată online de AICI-link.



Cireașa de pe tort este reprezentată de reducerile la bijuterii (link) 😁 Am ales să vă arăt inelul de argint placat cu aur de 18K din imagine care are montate central un onyx verde înconjurat de cristale mai mici de cuarț fumuriu... mmmm... desigur e necesar să-l "asezonăm" cu o ținută adecvată. Este redus de la 2650 lei la 366 lei și poate fi comandat online AICI-link.
Puteți vedea celelalte bijuterii care au reducere AICI-LINK.





Cu speranța că informația a fost de folos, vă invit să vizitați și produsele de vânzare de pe blog și vă mai aștept pe-aici cu drag 💗

luni, 19 septembrie 2016

Fuste 3 SUISSES le Chouchou cu franjuri + tutorial pentru fustă cloche



Fuste de catifea din catifea de o textură ce imită pielea întoarsă, terminate în partea de jos în franjuri.
Foarte potrivite pentru acest anotimp dar și pentru primăvară și toamnă.
Franjurile oferă fustelor și altor accesorii nota distinctivă care le scoate din anonimat.

Disponibile - două culori pe care am încercat să le redau în fotografii în lumini diferite, în foto 3 - în lumina Soarelui.
Material: 75% poliester, 25% poliamidă (materialul nu este elastic)
Dimensiuni:

  • bej: talie=72cm, șold=98cm, lungime(cu tot cu franjuri)=91cm
  • maro: talie=60cm, șold=92cm, lungime(cu tot cu franjuri)=91cm
Stare: ambele sunt absolut noi

Notă: Ambele pot fi modificate la comandă la un preț modic (modificând fusta în partea de sus se poate mări dimensiunea taliei după dorință în condițiile în care șoldul rămâne maxim dimensiunea afișată). Franjurile se pot adânci prin decupare după forma dorită de cumpărătoare (pentru că materialul permite).


Preț (fără modificări) 65 RON bucata
Prețurile mărcii 3 SUISSES pot fi consultate aici (click)

...și bonusul promis: tutorial pentru confecționarea unei fuste cloche 😍

joi, 2 iunie 2016

Naturelle Osmanthus de la Yves Rocher la un preț foarte mic + reduceri incredibile la parfumuri de marcă



Apă de toaletă Naturelle Osmanthus de la Yves Rocher descrisă de creatorul său -Michel Girard- astfel: 
"Mi-am imaginat un parfum revigorant și senzual. Notele de mijloc florale ale extractului de Iasomie Sambac și ale esenței naturale de Osmanthus, colorată și feminină, asociate cu vivacitatea esenței de Lămâie și accentele sofisticate ale esenței de Cedru."
Stare: NOU - sigilat
Preț (de catalog 140 ron): aici numai 60 ron.
Livrare prin poștă sau curier (la alegerea cumpărătorului)
***

duminică, 10 ianuarie 2016

luni, 21 decembrie 2015

Rochie de seară specială pentru Crăciun sau Revelion (+ video cu câteva idei pentru rochiile de sărbători)




O rochie lungă de seară cu un model deosebit la gât (materialul prins pe un colier metalic foarte fin) gata să vă pună într-o lumină specială în seara de Crăciun, de Revelion sau cu ocazia oricărei alte seri deosebite...
Imprimeul fin (pus în valoare și de un fir fin argintiu) și spatele dezgolit este o combinație perfectă pentru o femeie sigură pe ea și conștientă de frumusețea ei !
Material : polyester si elastan
Dimensiuni : lungime = 127cm ; talie 76-80cm (este elastică)
Stare : impecabilă (a fost îmbrăcată o singură dată)
Preț : 95 RON
***
Chiar dacă nu ne permitem o rochie de designer, putem măcar să ne inspirăm din creațiile acestora.. :)) Astăzi ne vom bucura de creațiile marca Jovani...

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Rochie vintage de seară UNICAT - super preț! (+ surpriză video fashion)





Rochie splendidă de seară din anii '80 despre eleganța căreia sper ca fotografiile să spună totul...
Umerii goi și decolteul amplu emană feminitate și bun gust.
Cu suguranță este o piesă care nu poate trece neobservată!
Este confecționată la o casă de modă pe comandă și este unicat.
Materiale: un tip de mătase (cea neagră), satin (galben pai), tulle (negru cu buline mici).
Dimensiuni: bust=94cm, talie=76cm, lungime (măsurată din talie!)=48cm
Preț: 119 RON
(click pe fotografii pentru mărire)

Surpriza video conține o mini-prezentare de modă din anii '40 - sper să vă placă 

joi, 19 noiembrie 2015

Cardigan Laura Stein și reduceri masive de Black Friday!


Cardigan superb Laura Stein de un bleu ce relaxează privirea și o textură foarte plăcută la atingere.
Potrivit pentru ținute office dar și pentru acelea casual.
Frumusețea vine din simplitate..
Mărime: umeri=39cm, bust=98cm, lungime=64cm, lungime mâneci=64cm
(este elastic deci aceste măsuri sunt aproximative)
Material: 80% vâscoză, 18% poliamidă, 2% elastan (deși are această compoziție, la atingere seamănă cu cașmirul)
Stare: aboslut nou (foto2)
(click pe imagini pentru mărire)
Preț: 45 RON
***********************************
Reduceri masive BLACK FRIDAY (click pe link-uri)

Pe Elefant.ro reducerile încep astăzi 19 noiembrie ora 22.00!

Pe Boutique Mall reducerile încep pe 20 noiembrie la ora 00.00!

Pe Kurtmann.ro reducerile încep pe 20 noiembrie la ora 5.00 dimineața!

Pe Emag.ro reducerile încep pe 20 noiembrie la ora 00.00

Nu ratați ocazia de a cumpăra la cele mai mici prețuri ale anului!

vineri, 21 august 2015

Top croșetat cu inserții de mărgele - SUPERB! (UNICAT)



Top croșetat din fir de mătase, cu inserții de mărgele roșii fațetate situate pe porțiunile de aceeași culoare. Cele trei bretelele foarte fine ce traversează fiecare umăr au inserate de asemenea mărgele și sunt încrucișate la spate (foto 2). Evident este unicat!
(click pe imagini pentru mărire)

Dimensiuni: bust=maxim 92cm, talie=maxim 84cm, lungime=56cm (am dat dimensiunea maximă deoarece se știe că fiind croșetat din mătase - care este "grea" - se așează foarte bine și la dimensiuni mult mai mici)
Preț: 99 RON

vineri, 7 august 2015

Costume de baie la cele mai mici prețuri de pe piață! (3)

Costume de baie NOI model clasic aproape orice mărime și orice combinație de culori!
Material: 80% poliamidă, 20% elastan
Stare: noi
(**piesele nu se vând separat)
(***click pe foto pentru mărire)
Prețuri: între 30 RON și 60 RON în funcție de mărime
Prețuri negociabile pentru comenzi de cel puțin 10 bucăți (prețul scade cu cât numărul de costume comandate este mai mare)

Vizitați și postările mai vechi cu click aici!

vineri, 31 iulie 2015

Costume de baie la cele mai mici prețuri de pe piață! (2)

Costume de baie NOI model clasic aproape orice mărime și orice combinație de culori!
Material: 80% poliamidă, 20% elastan
Stare: noi
(**piesele nu se vând separat)
(***click pe foto pentru mărire)
Prețuri: între 30 RON și 60 RON în funcție de mărime
Prețuri negociabile pentru comenzi de cel puțin 10 bucăți (prețul scade cu cât numărul de costume comandate este mai mare)

Vizitați și postările mai vechi cu click aici!

marți, 21 iulie 2015

Costume de baie la cele mai mici prețuri de pe piață! (1)

Costume de baie NOI model clasic aproape orice mărime și orice combinație de culori!
Material: 80% poliamidă, 20% elastan
Stare: noi
(**piesele nu se vând separat)
(***click pe foto pentru mărire)
Prețuri: între 30 RON și 60 RON în funcție de mărime
Prețuri negociabile pentru comenzi de cel puțin 10 bucăți (prețul scade cu cât numărul de costume comandate este mai mare)

Vizitați și postările mai vechi cu click aici!

joi, 21 mai 2015

Costum de vară office TAIFUN COLLECTION (3 piese) superb! (transport gratuit)







Costum office de vară TAIFUN COLLECTION format din 3 piese: sacou, fustă și pantaloni, de un gri subtil foarte potrivit pentru zilele călduroase de vară.
Detaliile fine, șlițul îndrăzneț din parte din față a fustei, șnurul delicat prezent în talia tuturor celor 3 piese - recomandă acest costum (cu oricare din combinațiile sale) și pentru alte ocazii decât mersul la birou.
Textura lejeră a materialului și detaliile de finisaj interior (vizibile în ultima fotografie), permit trecerea ușoară a aerului făcându-l foarte răcoros, chiar și în cazul unei temperaturi mari a mediului și de asemeni fiind foarte plăcut pentru pielea aflată în contact cu acesta.
Dacă mai adaug și faptul că nu se șifonează pot spune că am atins toate punctele importante ale acestui costum superb.
Stare: NOU
Dimensiuni:
  • sacou: umeri=43cm, bust=110cm (se poartă lejer, nu are pense), lungime mâneci=58cm
  • fustă: talie=76cm, șold=102cm, lungime=97cm
  • pantaloni: talie=76cm, șold=102cm, lungime=106cm
Preț: 189RON (transport gratuit)
Notă: piesele nu se vând separat.
(click pe fotografii pentru mărirea acestora)
Vizitați și postările mai vechi cu click aici!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

CILCK pe "POSTARI MAI VECHI" pentru a viziona toate articolele !



Alt convertor de marimi standard

Alt convertor de marimi standard

Banner exchange

Ziarul .
Blog Romascan